veronica a. cara

"Eu am avut si glorie, si-o perioada m-am trezit cu mainile arse de torta pe care o apucasem în fuga si nu stiam cum s-o tin. La o intretaiere de ani am lasat-o, nevazut de nimeni, la un colt dosnic. Nu-mi apartinea, nu-mi fusese aruncata mie. Nu m-am indoit nici o clipa ca n-a fost gasita de cel caruia ii fusese destinata. Am avut si eu gloria mea, maretia mea, numele meu de maestru. Doamne, ce putin a contat totul! Au venit, m-au mancat, au plecat. Bine c-au plecat. Bine ca nu fac parte din randul nebunilor care vor ca astfel de lucruri sa ramana. Am invatat generatii intregi ceea ce nu stiam nici eu, le-am vazut ochii infometati si bantuiti de patima aceea bine cunoscuta mie si i-am deplans amar. Pana a inceput sa ma stanjeneasca, sa ma faca sa intorc capul. De-atunci a fost bine! M-am eliberat!"- Veronica A. Cara - “Petrecere cu mama”